A fost odata ca niciodata, pe plaiuri vechi moldovenesti o preafrumoasa Mioara, asa o chema pe ea, de la Maria, sa nu starnim confuzii, asaaaa, si ea se nascu intr-o frumoasa si insorita zi de 13 Iulie, evident ca de-a lungul timpului taman in aceasta zi primea Maria noastra cadouri cu duiumul, insa pe departe cel mai inedit a fost un cutulush mic, negru,pufacios, adunat de pe strada si dat cadou. Ehee si tine-te nebunie, tombola cu biletele, sa ii alegem un nume, suceste-l pe toate partile, minuneaza-te de el si stuche-l sa nu-l deochi, asa a inceput povestea lui, a catelushului Freddie. Era si normal ca la programul incarcat pe care il avea Mioara sa nu poata avea grija de cutu, insa avea doua mandreti de fete care stateau singure si altceva mai bun de facut decat sa adune caca de cutu nu aveau de facut, in plus, e si nepoliticos sa refuzi un cadou si e inuman sa il arunci iarasi pe Fredita acum si botezat, inapoi in strada. Asa a intrat in viata noastra micuta potaie, si am prins drag de el mititelul, si Panse si sora-sa, si ne invarteam in jurul lui, ne jucam cu el, il chinuiam, il alintam…. ce mai, o mare veselie, in august trebuia sa mergem la mare, ca o mare familie, adica Panse, sora si prietenii, unde lasam javra alias potaia care ne strica planurile???
Panse si sora-sa in tren, prietenii, veselie, in drum spre mare, toate bune si frumoase, vine nasaul….saaaaaseeeeeeee – nu, nu era din pricina de nu ne-am luat bilet, era un sase ascunde-l pe blanos ca ne prinde nasul si-l smotroceste ca pe Bubico. Freddie de atata bucurie a botezat dusumeaua compartimentului cam de 3 ori, tot cam pe atunci ne-am decis sa nu-i mai dam sa bea apa, ca doar, un caine hidratat nu e neaparat si fericit…bun si am ajuns la mare, si i-a priit lui Freddie dragul de el si crestea vazand cu ochii, asa cum cresteau si cheluielile noastre sa-i luam lui mancare, si i-am trimis Mioarei o vedere de la mare ( sa nu va aud, da? ca pe timpurile mele se ‘purtau’ vederile. PUNCT), si pe vedere era un mic cutunache negru care zicea Ham Ham am ajuns si eu la mare, geniala vederea, v-ati prins nu? Freddie era negru, era la mare…hai ca nu e chair atat de greu…ehhh dragii mei si astea au fost vremurile bune si nebune si frumoase si nastrusnice…
Insa a venit o vreme cand peste tot prin apartament ne loveam de Freddie, nu ca eram multi, eram numai noi trei dar, cu regret ne-am decis ca e vremea…e vremea sa ne luam adio de la el! Asa a ajuns dragul de el la tara, cu lantul de gat si cu suspinele in botic. Mamaia l-a iubit,atat cat stia ea, era mare falos, si ii statea bine in lant, noua ni s-a cam rupt sufletul, si lui la fel, dar macar era la caldurica, era hranit, ii era mai bine decat pe strada, si in schelalait de iti rupea inima l-am abandonat la mamaie. De fiecare data cand mergeam la tara devenea cel mai vesel caine, sperand ca am venit sa-l luam din nou acasa, asta nu s-a intamplat, ce s-a intamplat in schimb, dupa ani si ani de sperante ca ne va intra din nou in gratii, Freddie trage sa moara. Mamaie nu e genul de femeie sa dea banii pe medic veterinar pentru caine, si se uita la el cum dupa ani de iubire neconditionata , dupa ani in care a protejat curtea, si pur si simplu ne-a umplut inima de bucurie la cat de dragalas si ubitor era acum sufera, scanceste, nu mananca, si sta abandonat in cotet facut gnemotoc, plangand, schelalaind si nimeni nu se indura de el sa-l curme suferinta. Am tipat ieri la mamaie, asa strajnica femeie cum e ea, am tipat efectiv din toti rarunchii, am certat-o si aveam lacrimi in ochi : ” cheama un veterinar sa-i curme suferinta, chiar n-ai pic de inima?!” sper ca nu m-a mintit si a chemat medicul iar azi o sa-l eutanasieze…parca ma bantuie ochii lui de caine bun,bland si iubitor 😦
Imi joaca prin fata ochilor si acum imaginea lui cutu Freddie si mi-e inima incarcata de regret…parca m-as desparti de un prieten drag, si DA am plans 😦
Panseluta ganditoare 