Panselutei nu-i mai prieste pajistea, si s-a gandit sa-si mute locasul printre stele, si e bine, m-am integrat perfect, imi e cam greu sa ma intorc din cand in cand sa postez, de la 843785903845 de ani lumina,dar ce nu fac eu pentru voi? 🙂
Programul meu e mai mult decat aglomerat, incerc sa ma tin ocupata sa nu imi las gandurile sa zburde prin locuri inca nevindecate complet.M-am tot plimbat, intentionez sa ma plimb si mai mult, sa plec in week-enduri departe de capitala, sa zburd prin cluburi, sa merg la sala, vai de petalele mele ce febra pot sa am, dar nu ma las, o sa fiu prima Panseluta numai fibra taica! 😀
Azi se anunta o seara tip cortez, daca nu stiti formatia, asta este, dar ar trebui sa vizitati nitel Music Club sa va convingeti ca baietii fac treaba buna! Voiam eu sa im scutur petalele pe ritmuri de Du hast, insa alta data cand o canta Publika! Chiar, cine merge la concertul Gun’s n Roses?
Ajunsei intreaga si nevatamata in aceasta minunata zi de vineri, si e faaaaiiin, si viata e frumoasa, si o sa ma plimb cu trenul, se duce Panseluta acasa la mama ei care a facut-o pe ea asa suberba, si modesta.
Va las cu vantul si vremea ‘buna’ si ma duc sa culeg frunze frumos colorate la casuta, imi aduc aminte prin generala trebuia sa fac ierbar si culegeam tot felul de buruieni…o sa ma relaxez in ultimul hal, imi scot tot din sistem. Printre picatele ma gandesc sa imi incretesc parul, se cere o schimbare de toamna, si eu sunt mereu nemultumita de podoaba-mi capilara, tot se cere a-mi pune mintea pe bigudiuri…am auzit ca are mama un nou angajat, care face masaj dumnezeieste, nu zic nu, o sa ma relaxez in ultimul hal cum v-am mai zis 😀
…dar defapt nu se face, cred ca a fost facut sa-mi fie dat sa trec prin ceva momente mai dificile. Nu mai departe de ieri, am platit chiria si proprietarea m-a tinut de vorba pana mai aveam putin sa adorm la ea…ajung acasa, extenuata sa imi gasesc baia inundata, un racord nu a mai vrut sa stea la locul lui, sa-si faca treaba, de bine ce a fost instalat, cu zambetul pe buze am lasat barca pe uscat, am aranjat lucrusoarele la ale lor locusoare, m-am dus la vecina de la etajul inferior sa aflu daca am fericit-o cu vreo inundatie si pe ea, nu era cazul. N-am mai scapat, tot imi e draga am stat la taclare despre serviciu, viata, expectante, produsele existante in momentul de fata in comert…blah blah, toate la o cupa de inghetata, am adormit franta dar neangrijorata, ce naiba sa se mai poate intampla?! Azi de dimineata gasesc in geanta rataciti 2 ron, si vrand sa-i pun in portofel, unde le e locul, deschid portofelul si umplu de fericire ( dah, mi-am luat salariul invidiosilor 😛 ), doua linii de tramvai, asa s-a facut sa imi zboare banii pe liniile de tranvai, si una bucata Panseluta, disperata sa isi culeaga ( inca o data) rodul muncii ei prin sudoare, de data asta sudori de emotie, am apucat sa recuperez mare parte, restul, au venit tramvaiele, au urcat/cobarat oameni…ce sa mai, cum zicea tataie ‘ la oamenii saraci nici boii nu trag’…nu vreau sa ma gandesc la ziua de azi, e si marti e si cu trei ceasuri…ce naiba s-ar mai putea intampla?!
-va urma-
Va pupa cine altcineva decat Panseluta ghinionista 🙂
Era o vreme, odata ca niciodata cand nu aveam griji, nici responsabilitati nici preocupari alese. Pe timpurile alea, puteam lejer sa-mi iau cu mine cartea pentru care bateam la picior cam 10 km, si ma tolaneam pe o paturica la umbra unei salcii si citeam, simteam tumultul personajelor, ma proiectam in lumeea autorului, eram fericita, ingrijorata trista ca ma apoi sa intru intr-o stare de exaltare cand totul se termina cu bine, macar daca ar fi totul ca in filme/carti! Acum daca as vrea sa fac acelasi lucru, salcia nu mi-ar inspira decat tristete, cum sta apleacata inspre rau si isi plange destinul. Tataie si-a dorit mereu sa fiu artista, ma visa ori actrita, ori cantareata, la un moment dat chiar credeam ca am o voce catifelata, intre timp mi-am capatat de pe undeva doza necesara de realism si am preferat sa nu permit ‘talentului’ sa ma faca ridicola. Sora mea este talentata , a castigat cateva concursuri de specialitate, dintre care unul chiar important, mergea la un studio de inregistrari, avea facut un demo,eram mandra de ea, o si vedeam vreo Loredana Groza…insa a fost ales alt drum, cum eu nu am devenit medic, nici ea nu este cantareata, cel mult in doua luni de acum va fi stewardeza. Ii tin pumni! Eh, pentru nobilul scop de a ma vedea artista tataie imi cumpara muzicute, am avut trei, una era rosie, si imi era tare draga, celelalte erau metalice insa mai bune ca sunet. Aveam pe acasa si fluer, si nai, niscaiva tobe….Nu aveam nevoie de mai mult, o carte o salcie si o muzicuta si eram fericita! Azi as fi fericita sa pot canta la pian, sa am un program de care sa ma tin, sa pot sa imi alin eu cumva sufletul, e greu insa nu imposibil…chiar daca ai prieteni de pus la rana, uneori vrei sa-ti oblojesti singura rana, sa nu te expui in fata lor intr-un moment de vulnerabilitate…am facut-o totusi, vineri cineva mi-a dovedit ca prietenia e un dar de care eu m-am bucurat mereu, si desi e un inceput de prietenie, persoana asta mi-a alungat gandurile triste si m-a facut sa zambesc. O colega pe care n-o vedeam ca si prietena a renuntat la programul de la munca, la planurile ei doar sa stea cu mine, sa fumam pana la epuizare si sa bem un pahar de vin. Un onestean de-al meu m-a tinut 2 ore la telefon, la o vorba dulce si amintiri vesele, un alt prieten mi-a trimis filmulete amuzante, va multumesc din suflet. Am reusit sa ma reculeg, si sa reinventez partea ranita din mine. Din pricina de prea multa atentie am uitat sa mananc, si sambata am picat, lesin se numeste, mi-am lovot minunatie de cap, m-am laudat pentru inspiratia de a pune covor in hol 😀 mi-a revenit repede si mi-am adus aminte ce am emis sa fac inca de vineri noaptea, am rezolvat-o cu trei felii de pizza. Azi ma simt usurata, libera, pot face toate lucrurile care pana acum mi-au fost interzise, imi fac azi abonament la sala, vreau sa fac dansuri, pot sa incep sa imi retraiesc viata ca o rebela, sau cel putin voi incerca, o sa imi report pierce-ul pe timp de week-end, o sa imi iau haine noi,timpul se scurge atat de repede, nu vreau sa imi bat capul cu regrete, nu vreau sa caut vina, un capitol din viata mea s-a inchis, altul urmeaza a fi scris, si-l voi scrie frumos, fara bagaj afectiv adus cu forta din povestea veche, nici nu-mi amintesc de unde a inceput si cand s-a terminat, nici cum s-a terminat, nu are acum nici o relevanta!
Ahhh, am plecat de la muzicuta si uite unde am ajuns, sunt o Panseluta bezmetica si infrigurata, mi-a zburatacit toamna petalele in toate partile! Pe langa muzicuta aveam eu un hobby, abia asteptam sa vina iarna sa bat toba cu ursarii, si toba mea era mereu cea mai smechera, ca atare l-am sacrificat pe Tulus, cainele nebun, v-am zis eu despre el…important e ca nu pleca nimeni in ajun de an nou fara mine si toba mea, eu eram cea cu ritmul, za best, grav era cand mamaie se trezea sa ma puna la munci caznice, eternul ” nu ti duci nicaieri”, eram ca o cenusareasa, si mai grav era cand ma intorceam cu picioarele besicate de atata mers prin tot satul, dar ce frumos era odata, cata liniste sufleteasca imi umplea viata!
Vineri plec acasa, vreau sa meditez in varf de deal, vreau sa dorm uitandu-ma la stele prin geamul din camera mea din mijlocul nicaieriului, vreau sa ma joc pana la epuizare cu nepotica, cu Terry catelusul simpatic, sa stau de vorba cu Adina la un JP Chenet, sa imi reamintesc cat de norocoasa sunt si cate mi-a oferit viata.
Sa avem dragilor un inceput de saptamana minunat! Va las cu preferatul meu de saptamana asta: Yanni
…ori asa ar trebui sa fie, eu am propavaduit beneficiile zilei de vineri din tot sufletul, eh azi nu e o vineri oaresicare, azi e o vineri sumbra, o vineri care duce spre o sambata lunga si anevoioasa si o duminica pe care vreau sa o petrec dormind fara sa trebuiasca sa necajesc a mea constiinta cu analize dureroase, si vreau sa ma trezesc luni sa imi fie drag ca trebuie sa merg la birou unde ma pot disimula intr-o Pnaseluta puternica si nepasatoare. Toamna asta mi-a scuturat petalele, mi-a imprastiat culoarea mi-a secatuit radacina…ma rog sa vina repede primavara salvatoare sa ma reanvie intr-o Panseluta vesela, cu chef de sotii si care sa va faca sa zambit…ma iertati daca va dezamagesc acum, ma dezamagesc mai nou si pe mine, daaarrr, sforta fie cu mine si recuperarea rapida.
…sau cu mine, ca pe mine mai ca ma zboara vantul, imi flutura petalele, mai are nitel sa-mi smulga radacinile. Am ras aseara gadilita placut de un vant tomnatic nostim foc, demult nu m i s-a mai intamplat sa raz asa cu pofta 😀 Maine ma duc la munte, si is tari di fericita, abia astept, parca m-as duce in Maldive!
Cum cine?! Omizile, ca restul pe langa lipsa de sinapse ( creierul e fin ca-n palma) mai cred ca au si voce, ne mai si terorizeaza cu aparitii televizate…dar, nah, nu vreau sa fiu rautacioasa 😀
Ideea zilei : Omizile nu au creier si uneori se autootravesc, fara sa moara, numai asa ca vor ele sa fie sadice…albinutele mor pe capete, din cauza de pesticide, boala care le afecteaza se numeste CCB, si in China s-a trecut la polenizarea manuala.
Concluzie : vreau sa fiu omida si vreau sa traiesc intr-o lume unde albinele fac polenizarea ca atare sa ma pot bucura de fructe si legume…chipurile cu gust.
Panseluta ganditoare 