Citeam ieri la Cabral, comentariile  la postul ” daca drumul tau este frumos tine-te de el „. Am citit ceea ce era scris in comentarii, si ma gandeam ca iti este necesar un dram de noroc in viata, si secunda aia decisiva cand esti la rascruce de drumuri…si alegi : eu o iau la dreapta, ce basca mea, ca asa vor muchii mei, si culmea se dovedeste a fi alegerea perfecta, si viata ta se schimba in bine si totul porneste de acolo, ca puncticelul ( suna mai bine decat punctulet) ala care a dus la crearea Universului! Evident ca suntem responsabil de ceea ce se intampla in viatra noastra insa e de necontestat incidenta directa pe care o are alte persoane din viata noastra. Asta este povestea mea:

Drumul meu in viata nu a fost sinuos, insa nici simplu, nemultumiri exista la  orice varsta, la orice persoana. De mica imi doream sa fiu medic, chirurg, v-am povestit eu despre disectiile pe broscute, in liceu, printre indatoririle casnice si certurile cu sora din dotare, alesesem sa merg la un profil uman, biologie, fizica, chimie nu am mai servit dupa clasa a zecea. Deja mi se ingreunase sarcina de a da la medicina…dupa discutiile avute cu mama, eh, mi s-a impuiat capul ca ‘ nu o sa faci  nimic cu medicina’,’ rezidentiatul e crima si pedeapsa ‘,  ‘ nu te duci in nici un Bucuresti ‘ si alte argumente contra pe care le-am asimilat si am renuntat cu regret la gandul ca voi fi studenta lamedicina. Am ales psihologia. Nu  mi-a placut. Am merg patru ani la cursuri zilnic, seminarii , activitati de seminarii, conferinte de psihologie, cursuri de formare, dar nu m-a atras pur si simplu demagogia asociata cu pomposul cuvant PSIHOTERAPEUT. Mi-a placut sa lucrez cu micutii cu dizabilitati, ma induiosau, dar cam atat. Masterul am avut libertatea de a-l alege eu, de bunavoie si  nesilita de nimeni, si am ales sa fie facut cu o somitate in domeniul criminalisticii, unde mai pui ca este si detectiv particular, si psihiatru…mi-a placut si psihiatria, mi-a placut ce era real, dureros, palpabil din toata polologhia de care am avut parte in facultate. Oamenii sanatosi ( doo  maini doo picioare) care se dezarmeaza in fata vietii, nu au habar de cata forta interioara dispun!!! Si asta e o slabiciune pentru care viata te taxeaza, si psihologul la fel, deeeesiiii nu are voie sa iti dea sfaturi, te face printr-o tehnica de ‘voo-doo’ sa iti dai seama singur/a ca dispui de resurse suficiente sa te pui pe roate si sa iti fie bine….uite, asta fu marea chestie, te rog sa imi depozitezi 40 de ron ( tarif de incepator) in contul afisat la contact. 😆

Cum spuneam, am ales sa fac un master pompos denumit Victimologie si psihologie judiciara, am invatat cateva legi, am ras cu lacrimi la unele cursuri interactive unde se injura ca in politie…si intr-un final, am putut sa vin in contact cu ceea ce imi doream eu de mica! Am fost nevoita sa asist la autopsii. Nu va pot descrie golul din stomac, teama, exaltarea…am crezut ca o sa lesin ( desi mai vazusem oameni morti la viata mea ). Nu  m-a scarbit, nu m-a induiosat, nu  mi-a fost rau, recunosc, mirosea ciudat, insa mi-am bagat mainile pe acolo cu insufletire, am pus intrebari, pe sub masca aveam un zambet, a fost ca o implinire, as fi putut fi un medic chirurg bun, m i-am luat o pietricica de pe suflet. Nu as putea face asta zilnic, insa azi sunt un profesionist in domeniul in care profesez si nu un psiholog demagogic f*tut mintal, asta imi aduce  multumire si implinire. In definitiv am facut alegerea corecta, am ajuns la un numitor comun.

Voi ati ajuns unde v-ati dorit? Va multumeste ceea ce ati reusit sa luati de la viata? Ati facut mereu alegerile care va definesc ca si persoana?

Zi magzima tuturor!