Ce spuneam? Ah…da…si din idee in idee, din task in task, din fraza in fraza ma pierd, imi pierd gandurile, imi pierd concentrarea, nu pot sa ma urmaresc, pot sa fac eu multe pentru mine, da chestia asta nu pot s-o fac si pace!  Ma gandesc in mintea mea ca o fi greu si pentru altii sa ma urmareasca, mai si nu stiu cand au inceput sa se manifeste simptomele astea de inconsecventa, eram asa ZEN, imi placea sa petrec timp cu gandurile mele, ma persecutam cu repetarea aceluiasi gand pana cand nu mai avea nici un secret pentru mine, pana-l desluseam pana-n strafundurile intelesurilor lui. Dar acum totul se intampla in viteza, zvuuummm, altfel trece viata pe langa tine. Ma bucur cand vad oameni zen, oameni frumosi, oameni care ascund enigme. Mie imi plac enigmele, imi place sa descopar un om, imi place sa ascult ( desi ma indoiesc de aptitudinea asta in ultimul timp), e atat de frumos sa descoperi pe cineva in deplinatatea complexitatii gandurilor, sa alfli ce impuls a condus spre luarea unei decizii, sa construiesti amintiri ca ulteriori sa depeni amintiri. Sincer, o spun cu un mare mahnire, parca e neverosimil de greu sa legi o prietenie actualmente. Valorile pe care se baza o prietenie s-au modificat alarmant, si nu intr-un sens pozitiv. Tocmai de asta ma bucur sa descopar oameni care iubesc ceva/pe cineva neconditionat, oameni pentru care egoismul nu are valeitati de trasatura pozitiva, iar modestia este definitorie. E un intreg hatis , un amalgam de constructii afective la care ma uit cu  admiratie, eu nu sunt capabila de asa ceva, ma intereseaza bunastarea mentala a celor din jurul meu, insa nu-mi cuprinde si straturie constiintei, se opreste unedeva la suprafata si dezinteresul o mentine acolo lanceda…totul capata o alta semnificati atunci cand vorbim de persoane in care am investit afectiv, eh, m-as da si peste cap sa le vad mereu zambind, mereu zen.                     

Spre exemplu eu una nu pot si pace sa empatizez cu momentele dramatice din viata prietenilor mei, daca esti deja doborata, plansa, deznadajduita, iti ofer un umar pe care sa plangi, nu voi plange cu tine, si nu ma numi insensibila daca ma dau peste cap sa te fac sa zambesti! Asta mi se pare mie important, sa te fac sa zambesti, sa te scot la o cafea, sa fac comparatii care nu-si au locul, dar sa fac ceva,vreau ca azi sa aiba putin din fericirea lui ieri, ieri cand totul era inca bine, vreau ca cineva sa fie inca capabil/a sa mai creada in vise !

Voi cum va tratati prietenii in momentele lor de criza?

Ce va asteptati din partea prietenilor atunci cand treceti prin momente grele?