Cu fiecare vers, cu fiecare frantura de acord, cu fiecare respiratie resimtita pana in maduva oaselor ca o ploaie de talent care ma invaluia. Am fost muta de uimire, am fost in extaz, m-am bucurat ca un copil mic de craciun, m-am identificat cu artista si am admirat cu nesat tumultul sufletesc integrat in fiecare particica de spectacol.

V-am spus ca merg la Diana Krall, ei bine, am fost, si inca resimt extazul din care ma imbatam aseara. Sa vedeti ce spune ea insasi despre albumul promovat aseara : “It’s not coy. It’s not ‘peel me a grape,’ little girl stuff. I feel this album’s very womanly – like you’re lying next to your lover in bed whispering this in their ear.” Imaginati-va un timbru vocal capabil sa va faca sa vibrati in interior ca o frunza in bataia vantului, numai cu vocea ei susurandu-ti in timpan ai ajunge la un „final” monumental! ( norocos sotul ei, si copiii ei carora le citeste povesti cu vocea ei senzuala- m-am lasat purtata de val, sa imi fie cu iertare, dar nu ma pot abtine!) Trebuie sa imi manifest admiratia fata de talentul ei, sa va spun si de modul cum arata la varsta de 45 de ani? Inimaginabil de bine!!! Castigatiare a doua premii Grammy, cu o cariera in jazz, de peste 20 de ani… M-a fermecat cu zambetul, modul in care flirta cu publicul, modul dragalas si jucaus in care se intorcea de la pian cu un zambet pe fata care te topea pur si simplu, modalitatea in care a castigat puplicul apropiindu-l de ea cu detalii despre copilaria ei, despre familie, despre copiii ei ( ca si concluzie, ne-a impartasit faptul ca nu o sa isi impulsioneze copii sa aleaga calea pe care a ales-o ea, incepand sa ia lectii de pian de la tatal sau de la varsta de 4 ani, isi doreste ca ei sa se poata bucura de o copilarie fericita fara eforturi si privatiuni), totul imbracat intr-o nuanta fina de umor. Nostim a fost si episodul in care toti cei patru artisti aflati aseara pe scena au fost bantuiti de o musca bezmetica, a facut un ocol de la chitarist, la basist, pana la mainile ei care alunecau armonios pe clapele pianului, probabil era o specie aparte de musca melomana 😀

Inca nu imi pot face gandurile sa se opreasca din procesat, v-am atentionat asupra faptului ca devin uneori repetitiva, insa chair nu am cuvinte care sa ma ajute sa exprim ce am simtit in cele doua ora petrecuta la Sala Palatului, unde mai pui ca am fost in primul rand si m-am bucurat si de zambetul constant a lui Staticus, nu cred ca l-am vazut vreodata zambind atat de mult! Chitaristul in tumultul lui intens si-a rupt o unghie, si in pofida durerii a continuat sa cante cu zambetul pe buze, a fost singurul care s-a transpus total intr-o lume numai de el stiuta, devenind acelasi cu instrumentul, bine, pentru un ochi neantrenat ar fi parut o persoana cu nevoi speciale si mai ales cu o mare nevoie de a i se sterge balutele de la gura, insa nu a fost cazut, ceilalti doi membri ai trupei, au impartit cu publicul un optimism acaparator, zambete, veselie, voie buna, am adorat nespus momentele de improvizatie, pana si alea le-au iesit perfect! Imi pare nespus de rau ca nu imi amintesc numele celor trei artisti, insa am o memorie care ma lasa balta mereu 😦

Stiti povestea cu desaga fara fund? Eh, in modul asta am perceput eu concertu de aseara, o artista desavarsita care reusea sa te acapareze, sa te abandoneze, sa te inalte sa te emotioneze pana la extreme, din crestetul capului, pana la degetele de la picioare am fost strabatura de fiori…mi-as dori sa pot si eu canta macar cateva acorduri la pianul mamei, dar cred ca din respect pentru obiect o sa incetez sa imi plimb degetele profane pe clape. Diana Krall, ne-a oferit doua ore de extaz, doua ore in care a facut dragoste constant, virtuos, cu nesat, cu fiecare clapa a pianului in parte, doua ore in care a condus publicul spre extaz cu vocea, atitudinea, talentul si pasiunea ei , doua ore care au culminat cu o Sala a Palatului arhiplina, in picioare, ovationand artistii de pe scena!

Fara nici un fel de menajamente, din punctul meu de vedere Diana Krall a fost concertul anului 2009 in Romania.