Posedam instinctul asta de mic copil, incepusem cu disectia broastelor, curioasa ce au ele acolo de pot sari asa fraimos! Dupa care m-am reprofilat pe mormolocii din albia paraului din fata portii, ce frumos serpuia paraul ala, fiecare primavara era speciala datorita susurului voios si ma uitam cu drag la el cum serpuia prin camp, vesel si plin de viata:). Una din vietuitoarele care dadeau viata paraului ( intre timp a secat, a mai ramas doar albia, si atat! Suspectez ca are ceva de-a face cu stratul de ozon cu poluarea, sau lipsa ploilor pur si simplu!) era broasca, raioasa, genul de broasca de oracaie fara incetare!

In paraul cu pricina salasluiau broastele de care va spuneam ( salamandre, serpisori – dar acum vorbim de broaste), care depuneau oua, oo care pe mine ma fascinau, ulterior ouale astea gelatinoase deveneau mici mormoloci voiosi care-si plimbau coditele prin apa limpede, bine, asta inainte sa ii prin eu! Nu sariti asa repede, il prindeam, cu bune intentii, mi se parea ca e cam aglomerat paraul de mormoloci si le faceam din namol fantanite, aveam si o partenera la crimele astea, vecina Alinuta…ea executa fantanitele din namol, eu prindeam mormolocii cu pumnul si-i depozitam acolo, ceva de genul Exclusive Louge din zilele noastre, le puneam apa si plecam..la joaca prin alte locuri! A doua zi, o luam de la capat, nu stiu prin ce miracol mormolocii din exclusive lounge-ul nostru mureau pe capete, dar asta doar ne ambitiona, perseveram cu spor, si ce daca ramaneau fara apa, si ce daca se stafideau, prindeam altii, aveam de unde, si uite asa am salvat paraul de invazia broastelor, am putea sa le numim crime justificabile din punct de vedere demografic! Altundeva voiam sa ajung…

Pe la frumoasa varsta de 5 ani, mi se aduce acasa o surioara, frumoasa, bucalata, blonda si cu ochii verzi, mari, umezi, asa ca ai lui bambi, si cu plamani sanatosi, tipa de iti spargea timpanele, cand nu-i convenea ceva, in rest, gangurea ea asa dragalas si toata lumea ii cadea la picioare! Ei, nu stiu despre voi ,dar eu stiu care’i treaba cu invidia fratilor mai mari vis-a-vis de fratii/surorile mai mici…pur si simpplu esti inlaturat din za picture, puufff, si toata lumea il dragaleste pe ala micu’. Mie imi placea de ea, era asa miiiicaaaa, si eu eram maaaaree, si aveam forta, sa o tin infasata pe o perna si sa o legan pana adoarme – sau pana imi amorteau mie picioarele, simteam ca am autoritate asupra ei, in fine, aveam autoritate cand voia ea sa adoarma, in rest, tipa, putea lejer sa se ia la intrecere cu o soprana! Si bijuteria asta mica, avea jucarii, multe si colorate si diverse ( eu nu avusem decat d’alea de cauciuc, care miroseau urat, buuunn) si, copil eram si eu, voiam sa ma joc cu ea, nu ma intelegea, si uita asa intr-o zi, pragul meu de toleranta scazu brusc, o iau pe mademoisella , o infas ( sa nu se poata misca) , in lipsa vigilentei si atotstiutoarei bunici plecata in vizita pe la vecini,o scot din casa, ma uit in stanga, in dreapta, troiene mari de zapadai peste tot, troiene de un alb pur si stralucitor, deh acolo poluarea si praful nu prea isi gaseau locul, ma gandesc eu sa o abandonez pe zgatie in zapada..ca uite ce frumos  ii sade ei in nameti!

Si ma gandeam ca asta fu, ea dispare, o sa ma mai bage si pe mine cineva in seama, si in plus imi raman mie toate jucariile! N-a fost sa fie! Poate nu o sa va vina sa credeti dar avea plamani nu gluma! O auzeam din casa cum trezea si mortii din cimitirul de la 3 km distanta, urlete fioroase, nu m-am lasat impresionata, trebuia sa se temine, cam peste vre-o jumate de ora ii mai scazuse tonusul, eram incantata! Peste alte 20 de minute vine o vecina exasperata si panicata cu ea in brate, intra in casa, se uita urat la mine..si intreaba de mamaie…eu inghiteam in sec, lucrurile trebuiau sa fie simple, si…cum a trecut vecina de cainele nostru de paza???..ah, era legat, explicabil!!!! Nu a fost sa fie, abominabila crima s-a sfarsit cu o mama de baiaie rupta din rai, de nu m-am mai atins de ea ( sora-mea) pana data viitoare. Acuma e bine, sanatoasa, ii place sa schieze, stiu ca indirect e meritul meu, eu am pus-o in legatura cu zapada!! Ea nu stie, nici nu apreciaza! Pe mine inca ma bantuie si acum imaginea fatucii ei invinetite de frig si de plans…Evident. ea nu tine minte nimic, nici nu ma uraste, rade, banuiesc ca o umple triumful cand se gandeste la istorioara asta! Credeti ,poata, ca m-am potolit…Ei as! M-am reprofilat doar!

Crescusem nitel si imi facusem prieteni necuvantatori, ba un miel, ba un catel, o pisica, un porumbel, un iepuras, imi erau dragi animalele! Le iubeam, aveam grija de ele, nu stiu cum naiba mi se intampla sa imi moara toate! Si uite asa mi-am facut un cimitir in livada, unde imi ingropam my fav pets! Plangeam cu lacrimi de crocobaur de fiecare data, dar soarta ma pedepsea mereu cu inca un animalut trecut in nefiinta! Si in ziua de azi imi e teama sa imi iau un catel, ca cine stie ce i se poate intampla?! Corelat cu fenomenele astea am facut si un master, psiho-criminalistica, poate poate gasesc vre-o explicatie…ma ocoleste miracolul!

Astea fiind spuse, ma duc sa beau o cafea, sa imi treaca supararea! Na, ca dadui si de data asta cu bata in balta!

Va pup, sa aveti o zi superba, ca insorita este!