De propria-mi nepasare, de asteptari, strivita sub greutatea faramelor de nesiguranta. De ce ma simt asa sfarsita? De ce nu ma pot gandi ca si maine e o zi, ca Murphy asta avea dreptate: ” zambeste, maine poate fi mai rau”! Dar stiti ce imi place? Pai imi place de mine ca nu ma dau nicicum batuta!
Imi amintesc de anii de practica la LSM ( Laboratorul de Sanatate Mintala), stateam si mai mult decat era nevoie, pur si simplu pentru ca ma fascina ‘nebunia’, m-am gandit mereu, unde este si cine stabileste granita dintre ‘normal’ asa cum il percepem noi, acceptiunea termenului propriu-zis, si ‘anormal’, asa cum isi traiesc ei existenta, am fost trimisa la un tablou simptomatologic din Vademecum in Psihiatrie- halal explicatie! Este asa pentru ca asa ESTE! Am analizat cu precadere schizofrenia afectiva si varii descrieri ale unor cazuri de dubla personalitate, stiati ca psihiatria nu accepta ca fiind veridic termenul de double personality! da stiu, SOCANT!
Mie imi placea sa imi cante „Shakira”, sa ma intrebe „Mos Craciun” ce vreau cadou, sa ma baleasca un nene cu o privire ciudata incercand sa-mi recite o poezie…pana si salata de cuvinte mi se parea o delectare,incercam sa ii cuprind varietatea nonsensului, chiar si pierderea memoriei (vai ce tragic!!) mi se parea o binecuvantare! I-am invidiat sincer pe majoritatea pacientilor, suan meschin dar asa simteam in momentul respectiv!As vrea sa pot fi asa rupta de realitate, sa nu ma percept zilnic strivita, de propriile idealuri irealist stabilite, de propriile-mi nevoi meschine, de aroganta, dispret si ura, as vrea sa mi se para ca totul in jurul este rasunetul unor voci, un ecou zamislit de o imaginatie bolnava..a mea! Eu….sunt bolnava! Bolnava pentru ca inca pot sa iubesc desi e o slabiciune, pentru ca inca ma bucur de o floare fara sa simt nevoia sa o rup, pentru ca ma pot simti umpluta de bucurie pentru fericirea altora, pentru ca pot sa rad cu ADEVARAT, pentru ca nu trebuie sa imi spuna cineva ca sunt frumoasa, o simt! Ar trebui sa fiu fericita ca pot simti, chiar si disperare, chiar si durerea crancena pe care o resimt acum, asa vrea sa ma contopesc cu Universul sa pot gasi in sfarsit atatea raspunsuri la intrebari ce mi-au bantuit existenta…pana tunci insa va las cu o strofa, simpla , insa pentru mine, plina de intelesuri :
– De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Pe maine! Somn Usor!
P.S. DA! lupu’ e plecat pe coclauri, a luat-o razna si nu stiu cine o sa-l poata opri! Si toate astea pentru ca imi e groaznic de somn! sa vedeti si voi ce urat fac cand sunt privata de somn! 😀