Va spuneam eu de multitudinea de amintiri din copilarie? Da, va spuneam, si am revenit cu alte incursiuni pe taramurile indepartate ale copilariei. Dialogam cu Schnitzel prin niste comentarii si mi-a adus aminte de bulz ( asa se scrie la mine si asa ramane, da?!), insa in jurul bulzului se tese o poveste care incepe de la poalele muntelui inaccesibil masinii sau carutei, mai exista varianta calului cu sa de calarie, dar iese din poveste prin inexistenta lui. Am suferit mult ca nu am avut un calut cand am fost mica, ma rugam constant de bunici, incercand sa-i mobilizez cumva,sa-i sensibilizez dar n-am avut bafta si pace! Intr-o zi la targul de animale se cumparau purcei, si a mea bunica a luat doo bucati de purcei, i-a trantit intr-un sac de rafie si cand s-a intors eu nu mai eram acolo… Va dati seama ce panica?! Si dai si cauta copilul, si dai si intreaba, si dai si zbiara din toti rarunchii…si… nimic! Toata lumea din jurul bunica-mii ma cauta, insa eu…eehhh….eu ma indragostisem dragii mei, ma introdusesem sub o caruta si ma uitam cu ochii inlacrimati la un manz parca desprins din poveste, si acum il vizualizez, era maron roscat cu alb, albe avea si copitele, ca pe alea le vedeam cu precadere!!!
Parca auzeam de undeva din departare un tipat straniu si totusi familiar…din ce in ce mai aproape…din ce in ce mai furios….pana mi-am dat seama ca o sa mananc o mare papara moldoveneasca daca nu imi misc fundul inspre vocea deloc prietenoasa, insa…problema….in jurul meu erau mai multe copite de cal, adicalea eram cam blocata, si in cazul in care nu as fi avut tendinte sinucigase de la varsta aia, chiar nu puteam sa ies decat stropsita in picioarele cailor. Ce era de facut? Pai, de pe un munte pe altul se tipa si ecoul poarta vocea departe…si ma pun pe tipat : Mmmmaaammmaaaiiieeeeeee 
, si ma gaseste si ma trage de-o aripa de sub caruta, si ma burzuluieste, si imi zice ca ma asteapta o mare ‘fericire’ de senzatii cu urme rosii acasa, si cu lumea din jurul nostru rasufland usurata, cu purceii guitand din sacul de rafie intr-o mana, si cu mana ailalta implantata in umarul meu a purces mamaie la drum…strasnica femeie! Ma intreb si acum, daca i-as fi zis ca vreau calutul mi l-ar fi luat?s-au mi-as fi luat eu una peste ochi acolo pe loc? Hmmmm, mdah, stiu sigur ca nu, insa eu mi’s d’aia bezmetica si visatoare uneori. Ahhh, si daaahh, am luat o bataie de mi-au sarit fulgii cand am ajuns acasa!
Vorbeam despre altceva, asa-i? Ce sa-i fac daca nu am invatat sa imi controlez gandurile ( macar de le-as putea controla p’ale lui Bill Gates! hihihih)! Despre bulz se trateaza tema, bulzul bun depinde de o mamaliga strasnica, si de o branza facuta cu simtul responsabilitatii, si unde sa gasesti asa ceva decat la mama lor, si anume la stana. Eu si mamaie cu desaga de merinde si alcool pentru ciobani, cu gogosi pregatite in caz ca ni se face foame pe drum, ne uitam deznadajduite cumva la muntele impunator din fata noastra, dar cu speranta in suflet si bulzul in minte purcedem…si dai si mergi, si dai si urca, cat un purice mi se facea inima cand mai auzeam cate un fosnet, ca era mare pericol de ursi…mergeam cat mai departe de rugii de mure sa nu dam nas in nas cu Mos Martin. Iepuri tasneau de pe ici de pe colo, am bifat pe lista si vulpi, caprioare, si dupa un traseu nemarcat ( stia mamaie drumul pe de rost- ia nu va ganditi la prostii ca de obicei venea si tataie, asadar nu erau orgii cu ciobani sau altele asemenea!), si care ne-a luat mai bine de 7 ore, mai mult moarte decai vii, nepotica (adicalea eu) si bunicuta ( mamaie-mea) ajung in apropierea stanei, unde sunt intampinate ‘dragastos’ de o haita de caini,cainii voinici paznici la stana….bine ca nu terminaram toate gogosile, ca aruncam cu ele in stanga si in dreapta ( asta fu ideea bunica-mii, eu una m-as fi catarat intr-un copac si nu as fi coborat de acolo decat cu macaraua, sperand ca macaraua ma va duce si acasa direct, sa ma fut in el de bulz ca nici pofta de el nu mai am – sau poate nu as fi folosit fut ca nu stiam eu ce e aia!). Stiti roseata aia din obraji specifica oamenilor de la tara care au parte de un trai sanatos? Eh, asa eram eu si mamaie la fata, rosii ca focul, de atat efort, de nervi si de teama, sa ne intelegem eu faceam urat de mica! Profitand de gogosi si de distragerea fiarelor de cam un metru si ceva de inalte, fug inspre stana, ma si vedeam eroina EU aducand ajutoare, pe ciobani, sa o salveze pe mamaie din gura cainilor…ce sa mai….v-am zis doar de fanteziile mele hollywoodiene, si dai si fugi, cu ultimele puteri din trupsorul firav, ( de obicei nu avea rosu in obraz, palida si ganditoare nevoie mare am fost mereu), o aud pe mamaie sa nu ma misc ca s-au luat dupa mine fiarele…ei as, sa numa ceee?????! Si am fugit ca si cum ar fi fost ultimul lucru pe care il mai puteam face, si am fugit aproape simtindu-mi picioarele cum cedeaza, si am ajuns in stana inainte sa ma ajunga vreun caine! Cum era de asteptat ciobanii s-au dus dupa mamaie, ca ea avea desaga cu bunatati. Uite cate pot face doua suflete pentru un bulz bun!!!
Finalul este, evident apoteotic, eu ca un copil fericit si lipsit de griji mancam urda dulce, abia pusa in strecuratoare, iar in toata stana mirosea deja, printre altele si a mamaliguta facuta la ceaun in mijlocul lacasului. Mai conta ca era murdar, ca ciobanii puteau de te trazneau, ca aveau mainile crapate ( nu vreau sa imi imaginez cum framantau branza!), niet, conta dragii mei ca gustul bulzului ala mi-a facut copilaria fericita, ca il modelau rotund, dar rotund perfect si il aruncau in jar…( balesc strasnic!) si cand ajungea in mainile mele tremurand de emotie, ma ardeam si il scapam pe jos, il luam de acolo si suflam peste el, era curat , murdar,dar era bulzul meu, mirosea divin, ma murdaream ca un puradel de prin jurul cortului, pana la brau, cu untul din bulz scurs pe toata barbia, dar zambeam fericita si unsuroasa de parca eram o diva, d’aia hollywoodiana cum spuneam 
Offf, ferice de mine!
Drumul pana acasa nu mai conta, deja simteam ca am aripi, ca scopul a fost atins si nimic altceva nu mai conteaza…si plecam cu desaga plina de branza in coaja de brad, sa avem si pe acasa ( desi nu era acelasi drac), si uite asa se intampla in vremuri de demult apuse, pe vremea povestilor cu nepotele si bunicute , care cel putin o data pe an incursionau incursiv in incursiunea vietii aventuroase.
S-am incalecat p’o sa, si v-am spus povestea asea.
Semnat Creanga Ionela
), si casa Goethe – casa e putin spus, avand in vedere ca are vreo 4 etaje, fiecare cu cel putin 3 camere. Ar mai fi fost gradina botanica si universitatea, pe care n-am apucat sa le vad din cauza de ploaie si mai ales lipsa de timp.
)
